marți, 28 iunie 2011

Glauber pune condiţii! Cum se poate întoarce fundaşul la Rapid

Rapid încă nu i-a prelungit contractul lui Glauber, pe motiv că fundaşul brazilian aşteaptă ca giuleştenii să-i achite restanţele financiare atât lui, cât şi firmei de impresariat de care aparţine.

O clauză stipulată în contractul lui Glauber prevedea că, până la 1 mai, rapidiştii puteau să cumpere 50% din drepturile federative ale jucătorului pentru 300.000 de euro sau 70% în schimbul a 400.000 de euro pentru următorii doi ani. Conform informaţiilor aflate, jucătorul urma să primească în primul an un salariu de 180.000 de euro, iar în al doilea sezon 190.000 de euro, însă bucureştenii nu au activat respectiva clauză. Dinu Gheorghe s-a răzgândit şi pe 31 mai a făcut o nouă ofertă pentru Glauber: 150.000 de euro pe sezon şi 50.000 de euro plătiţi către firma de impresariat până pe 30 iunie 2012. Jucătorul a fost de acord, dar a pus o singură condiţie: să-şi primească restanţele, iar firma de impresariat cei 100.000 de euro datoraţi încă de acum un an.
"Glauber nu a vrut să semneze o nouă înţelegere până nu era plătit integral pentru vechiul contract", Renato Martinez, agentul fotbalistului brazilian.

Sursa : ProSport

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu