marți, 5 iulie 2011

Dan Alexa: "Inima mea a rămas la Timişoara, sper că se va repara greşeală care i-a fost făcută lui Poli"

Dan Alexa a susţinut în această dimineaţă o conferinţă de presă, la Pro Rapid, ultima de acest fel înaintea plecării giuleştenilor într-un stagiu de pregătire ce va avea loc în Estonia.

"Am găsit o atmosferă foarte bună aici. M-am adaptat fără probleme", a început Alexa, fostul căpitan al Politehnicii Timişoara, care a fost retrogradată pentru că nu a primit licenţa de Liga I.

"Am mai lucrat cu Răzvan Lucescu şi la naţională. E un bun antrenor şi un bun strateg. Nu resimt presiunea lui Copos pentru că nu ne-am întâlnit prea mult cu dânsul.

Ne vom bate la titlu cu cinci sau şase echipe: Steaua, Oţelul, Vasluiul, CFR-ul şi chiar şi Dinamo", a mai spus mijlocaşul, adăugând că speră într-o revenire a fostei sale echipe pe prima scenă a fotbalului românesc: "Inima mea a rămas la Timişoara. Sper că se va repara greşeala care i-a fost făcută acestei echipe".
Sursa:Gsp

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu