vineri, 29 iulie 2011

Lucescu împlineşte 66 de ani, Copos vrea un "cadou" :) Cum poate salva "Il Luce" Rapidul



Cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, Mircea Lucescu, împlineşte astăzi 66 de ani. 28 de trofee a strâns Il Luce ca jucător şi antrenor, dar nu pare să-şi dorească să se oprească prea curând. "Mă simt mai sărac de la an la an, pentru că în viaţă nu mai câştig decât experienţă, iar timpul trece ireversibil. Am avut multe satisfacţii, însă şi destule regrete. Una peste alta sunt însă mulţumit", spune Lucescu în Adevărul.

Noul an ar putea l-ar putea aduce pe Lucescu în faţa unei noi provocări: să devină acţionar al unui club. Fanatik scrie că George Copos i-a propus lui Lucescu să-i vândă 10% din acţiunile Rapidului.

Motivul? Patronul giuleştenilor are mare nevoie de lichidităţi şi e dispus să renunţe la procentele respective pentru 1 milion de euro. Sursa citată notează că George Copos va încerca să obţină ceea ce îşi doreşte cu ajutorul lui Răzvan, care l-ar putea convinge pe Il Luce să investească.

Sursa:Prosport

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu