
Rapid a fost invitată să dispute în condiţii de lux un miniturneu al campioanelor în capitala Estoniei, Tallin, şi nu s-a făcut de râs, ba dimpotrivă. Herea şi compania au învins ieri, în primul meci, campioana Poloniei, Wisla Cracovia, cu un scor cât se poate de concludent, 2-0. Acest lucru este cu atât mai meritoriu, cu cât "leşii" sunt pe finalul pregătirii, iar săptămâna viitoare vor juca prima manşă a "dublei" cu Skonto Riga, din turul doi al Ligii Campionilor.
Răzvan Lucescu încearcă din această fază a antrenamentelor să treacă peste pregătirea fizică şi insistă pe implementarea tacticii de joc şi a conturării primului "11". Cu Wisla Cracovia a fost prilejul perfect pentru a încerca asta şi, cu câteva excepţii, totul a ieşit ca în teorie. Rapid şi-a dominat adversarul de la un capăt la celălalt, a pasat în viteză şi a făcut presing avansat şi sufocant. Polonezii au fost depăşiţi total, cel puţin atât cât Rapid a jucat cu titularii, nereuşind de multe ori să iasă din propriul careu decât prin degajări direct în aut. Tactica a adus şi goluri, prima dată în minutul 12, când Ştefan Grigorie a înscris cu un şut din şaisprezece metri, după o fază lucrată la antrenamente. Apoi, în minutul 45, Roman s-a bătut cu un fundaş advers pentru o minge care părea pierdută, a câştigat duelul şi a marcat din poziţie de singur cu portarul.
După pauză, polonezii au fost mai insistenţi, dar Coman şi-a salvat echipa în trei rânduri.
Deac şi Apostol, rezerve
Antrenorul Rapidului a trimis pe teren pentru întâlnirea cu Wisla Cracovia un prim unsprezece care pare de bază atât prin alcătuire, cât şi prin aşezare. Singurele surprize au fost titularizările lui Grigorie şi Sburlea în locul lui Apostol şi Deac, în condiţiile în care ultimii doi păreau suverani pe posturile lor. În rest, fără Glauber, Burcă a câştigat duelul cu Oros şi va fi perechea lui Marcos Antonio în centrul apărării, Creţu n-are deocamdată rival nici la propriu, nici la figurat în banda dreaptă, iar Cassio va fi atacantul central al echipei. Următorul test al Rapidului va fi mâine, când giuleştenii vor întâlni o altă campioană, cea a Belgiei, Genk.
4 amicale a disputat Rapid în această vară, 1-0 cu Maccabi Haifa, 2-1 cu Austria Viena, 2-0 cu Wisla Cracovia şi 1-2 cu Karpati Lvov.
Sursa:Prosport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu