sâmbătă, 9 iulie 2011

Răzvan s-a hotărât asupra primului 11! Aceasta e echipa cu care va ataca TITLUL!


Rapid a învins-o cu 2-1 pe campioana Belgiei, Genk, şi a câştigat "Estonian Football Association Cup 2011", după ce giuleştenii reuşiseră să treacă şi de campioana Poloniei, Wisla Cracovia, cu 2-0.

Aceste două partide l-au făcut pe Răzvan Lucescu să se hotărască asupra titularilor cu care va aborda noul sezon. Noul antrenor al Rapidului va folosi un sistem 4-3-3, în care Coman este bătut în cuie, iar linia defensivă va fi formată din Creţu, M. Antonio, Oros şi Bozovic.

La mijloc, Grigorie, Alexa şi Herea au avut evoluţii apreciabile şi vor începe sezonul în primul 11 gândit de Lucescu jr. Răzvan va folosi un singur vârf împuns, Sburlea, susţinut de extremele Roman şi Deac.

Sursa:Prosport

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu