duminică, 26 iunie 2011

GALERIA FOTO Unii la plimbare, alţii la muncă » Alexa şi Surdu au rămas consemnaţi în sala de forţă

Ultimii sosiţi în cantonamentul de la Waidring al giuleştenilor, Surdu şi Alexa, trag tare pentru a-i ajunge din urmă pe colegii care se pregătesc de două săptămîni sub comanda lui Răzvan Lucescu. În timp ce grosul lotului a primit liber pentru dimineaţă ca să poată merge la plimbare şi cumpărături la Kitzbuel, cei doi se antrenază în sala de forţă cu preparatorul fizic Diego Longo.

Din păcate pentru rapidişti. Teixeira încă nu poate reveni la pregătiri din cauza problemelor musculare apărute pe finalul campionatului trecut, în timp ce Daniel Pancu se pregăteşte separat după ce a trecut peste ruptura musculară suferită la finalul meciului cu Steaua, 1-0 în Ghencea, joc după care Marian Rada declara: "Pe Pancu l-aş ţine pe teren şi într-un picior, atît este de important pentru echipă".

Vremea este extrem de urîtă în Austria, cu temperaturi între 12 şi 15 grade şi cu multe reprize de ploaie.

După-amiază Rapid are programat un antrenament şi tot o îngură şedinţă de pregătire urmează să conducă Lucescu şi în dimineaţa zilei de luni. De la 17:30, se va juca meciul Rapid-Maccabi Haifa, partidă transmisă în direct pe DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.ro

Singurul absent de la pregătiri este Rui Duarte, jucător care a cerut cîteva zile de vacanţă în plus pentru că i-a născut soţia.
Intra la multimedia pentru galerie foto din cantonamentul giuleştenilor desfăşurat în localitatea austriacă Waidring.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu