miercuri, 29 iunie 2011

Rapid-Austria Viena 2-1! Deac şi Sburlea au adus victoria giuleştenilor


Rapid a reuşit să învingă formaţia Austria Viena cu scorul de 2-1. Giuleştenii s-au mişcat mai bine decât adversarii lor şi ar fi putut să câştige la o diferenţă mai mare.

Austriecii au nimerit spaţiul porţii giuleştene doar de două ori, şutul lui Barazite, de la 30 de metri, învingându-l pe Straton.

Pentru Rapid au marcat Deac, în minutul 13 şi Sburlea ('57), intrat la pauză.


Min 90. S-a terminat partida.

Min 85. GOOOL AUSTRIA VIENA! Nacer Barazite înscrie cu un şut de la 30 de metri.

Min 84. Martin îl înlocuieşte pe Creţu

Min 83. Portarul austriac are o intervenţie miraculoasă la un şut de la 25 de metri al rapidiştilor

Min 80. __ Ioniţă vede cartonaşul galben pentru un fault din spate, la mijlocul terenului.

Min 75. Giuleştenii beneficiază de al treilea corner consecutiv.

Min 69. La Rapid a intrat Dăescu în locul lui Oroş

Min 64. Rapidul nu se opreşte la cele două goluri, dar defensiva austriacă reuşeşte să facă faţă asediului

Min 61. Ioniţă şi Pancu i-au înlocuit pe Deac şi Grigorie

Min 60. Lovitură liberă pentru austrieci, din poziţie laterală, la 18 metri de poartă. Şutul este deviat în corner de zid

Min 57. GOOOL RAPID! Sburlea înscrie cu o lovitură de cap perfectă, din 6 metri, după o centrare a lui Roman.

Min 53. Corner pentru Austria Viena. Defensiva Rapidului respinge fără probleme.

Min 51. Austriecii încearcă să revină în joc, dar giuleştenii se închid foarte bine.

Min 46. A început a doua reprză. La pauză au intrat Straton, Sburlea şi Roman.

Min 45. S-a terminat prima repriză.

Min 40. Ocazie mare pentru Rapid! Cornerul executat de pe partea dreaptă de Deac este reluat de Alexa în bară, iar Oros trimite din voleu peste poartă

Min 39. Cassio reia cu capul o lovitură de colţ, dar portarul austriac prinde pe linia porţii.

Min 38. Surdu şi Grigorie îl iau la ţintă pe portarul austriac.

Min 36. O centrare de pe partea dreaptă este respinsă în aut de fundaşii rapidişti.

Min 29. Corner pentru Rapid! Apărarea austriecilor trimite în aut.

Min 27. Lovitură liberă executată de Deac, de pe partea dreaptă. Portaru austriac prinde însă cu siguranţă.

Min 21. Corner pentru Austria Viena! Apărarea giuleştenilor respinge fără probleme.

Min 20. __ Apostol vede cartonaşul galben pentru o intrare întârziată

Min 17. Grigorie nu poate relua spre poartă, din 6 metri, o centrare venită de pe partea stângă.

Min 13. GOOOL RAPID! Deac înscrie cu o scăriţă, după o pasă venită de la Surdu, care l-a lăsat pe jucătorul împrimutat de la Schalke singur cu portarul

Min 12. Austriecii au o ocazie bună de a marca, după un şut de la marginea careului, care trece puţin pe lângă poarta lui Coman.

Min 3. Ocazie mare a Rapidului! După o combinaţie între atacanţii giuleşteni, un fundaş austriac a trimis spre propria poartă, dar Grigorie nu a reuşit să ajungă la balon, care a ieşit în corner

Min 1: Fluier de start al partidei.


Rapid va disputa astăzi ce de-al treilea joc din cantonamentul pe care îl efectuează în Austria. Trupa lui Răzvan Lucescu va întâlni pe Autria Viena, ocupanta locului 3 în ultima ediţie a Austrian Bundesliga.

Din primul 11 al echipei care va da piept cu austriecii vor face parte şi noile achiziţii Deac, Alexa şi Surdu. Pe parcursul meciului va intra şi Daniel Pancu, atacantul urmând a fi folosit 30 de minute. Rui Duarte nu a venit încă la pregătirile echipei.

Echipa de start a Rapidului: Coman - Creţu, Oros, Burcă, Ezequias - Apostol, Alexa, Grigorie - Deac, Cassio, Surdu

Rezultatele primelor două meciuri:
Karpati Lvov-Rapid 2-1
Rapid-Maccabi 1-0

Mâine seară, echipa va reveni în România.

Sursa:Prosport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu